Primari, fosti primar si consilieri locali au intrat in vizorul ANI dupa ce au incalcat legea. Agentia Nationala de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natura administrativa sau a sesizat organele de urmarire penala in cazul a 13 alesi locali. Printre ei se numara primarul din Tulcea, fostul primar din Bistrita, viceprimarul din Ramnicu Valcea si functionar public in cadrul AJFP Valcea-Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Craiova, dar si mai multi consilieri si fosti consilieri locali din Vaslui, Suceava, Prahova, Calarasi si Constanta. Printre cei vizati de ANI este si un consilier local din Dambovita.

Este vorba despre STOICAN ALIN IULIAN, consilier local in cadrul C.L. al Com. Dragodana si fost functionar public in cadrul Primariei Comunei Dragodana, Jud. Dambovita. Potrivit informarii transmise de Agentia Nationala de Integritate acesta s-a aflat in incompatibilitate. Astfel:

„In perioada 21 octombrie – 24 decembrie 2020, a detinut simultan atat functia publica de executie in cadrul Primariei comunei Dragodana cat si functia de consilier local in cadrul C.L. al com. Dragodana, incalcand astfel prevederile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 460 din O.U.G. 57/2019.

De asemenea, persoana evaluata a incalcat si prevederile art. 97, alin. (1) si alin. (2), lit. b) din Legea nr. 161/2003, intrucat avea obligatia de a-si suspenda raportul de serviciu din cadrul primariei, atat pe perioada desfasurarii campaniei electorale din luna septembrie a anului 2020 cat si pana la incetarea functiei eligibile de consilier local in care a fost ales” se arata in comunicatul ANI.

Ce prevede legea in cazul sau?

Art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit caruia „Functionarii publici nu pot detine alte functii si nu pot desfasura alte activitati, remunerate sau neremunerate, dupa cum urmeaza: a) in cadrul autoritatilor sau institutiilor publice”, coroborat cu prevederile art. 460 din Codul administrativ, „Functionarilor publici li se aplica regimul incompatibilitatilor in exercitarea functiilor publice stabilit prin legislatia speciala privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice si a functiilor publice”;

Art. 97, alin. (1) si alin. (2), lit. b) din Legea nr. 161/2003, potrivit caruia „(1)Functionarul public poate candida pentru o functie eligibila sau poate fi numit intr-o functie de demnitate publica; (2) Raportul de serviciu al functionarului public se suspenda: (…) b) pana la incetarea functiei eligibile sau a functiei de demnitate publica, in cazul in care functionarul public a fost ales sau numit.”;

Potrivit Agentia Nationala de Integritate, „Persoanele evaluate au fost informate despre declansarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum si drepturile de care beneficiaza – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat si de a prezenta date sau informatii pe care le considera necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris”.