Atacurile speciilor salbatice s-au inmultit in Romania, in ultimii ani. In cautarea de hrana, ursii coboara an de an in statiuni si orase, spre disperarea localnicilor. Cele mai afectate sunt localitatile din regiunile montane si stanele, dar nu numai. Animalele salbatice a dat atacul si in gospodarii din zonele de deal si campie. Mistretii si lupii au cauzat de asemenea probleme in anumite zone. AFM da startul unui program de finantare, prin care primariile si persoanele fizice pot accesa bani pentru instalatii care sa tina departe animalele salbatice.

 

Administratia Fondului pentru Mediu anunta deschiderea sesiunii de finantare a Programului privind protectia speciilor de fauna salbatica. Din 10 aprilie se vor putea depune cererile de finantare, bugetul fiind de 70 de milioane de lei.

 

”Administratia Fondului pentru Mediu anunta deschiderea sesiunii de finantare a Programului privind protectia speciilor de fauna salbatica, prin instalarea de echipamente si/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice ori a altor mijloace asemanatoare permise de lege, in vederea diminuarii conflictelor si reducerii pagubelor cauzate de animale salbatice”, precizeaza AFM, printr-un comunicat.

 

Prin acest program se va acorda finantare nerambursabila din Fondul pentru mediu pentru:

 

-achizitia, instalarea de echipamente si/sau montajul de dispozitive de tipul gardurilor electrice (generator de impulsuri, fir gard electric, izolator inel gard electric, conectori fir gard electric, tija impamantare etc.), panou solar, regulator tensiune, cablu impamantare ori a altor mijloace asemanatoare permise de destinate reducerii conflictelor om-animal si implementarii masurilor de interventie in zone populate cu animale din specii de fauna salbatica ori amplasate pe traseele acestora, respectiv pe raza exploatatiilor agricole/pomicole/stupine/arii naturale protejate;

-efectuarea de lucrari specifice in vederea montarii de echipamente si/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice la limita culturilor sau asezarilor aflate in zone populate cu animale din specii de fauna salbatica ori amplasate pe traseele acestora, respectiv pe raza exploatatiilor agricole/pomicole/stupine/arii naturale protejate.

Finantarea se acorda astfel:

in cazul persoanelor juridice:

maximum 5.000.000 lei pentru autoritatile administratiei publice centrale sau institutia publica din subordinea autoritatii administratiei publice centrale si titularii dreptului de administrare a imobilului proprietate publica, avand regim de arie naturala protejata;

maximum 1.000.000 lei pentru unitatile administrativ- teritoriale;

maximum 500.000 lei pentru celelalte tipuri de persoane juridice

in cazul persoanelor fizice -maximum 15.000 lei .

 

 

Sursa foto: pixabay.com