Veste buna pentru proprietarii de „autoturisme verzi” din Brasov, dar si pentru turistii care tranziteaza statiunea si au nevoie sa-si reincarce autoturismul. Primaria va extinde reteaua de statii de reincarcare.

 

AFM-ul a aprobat finantarea pentru inca 15 statii de incarcare. Primaria are in proiect extinderea retelei de statii de incarcare la peste 250. Acestea fac parte din strategia Brasovului de promovare a transportului verde.

In aceasta saptamana, primaria a obtinut o noua finantare nerambursabila pentru amplasarea a inca 15 statii de incarcare, fondurile fiind asigurate de Administratia Fondului pentru Mediu. Acestea fac parte dintr-un pachet de dezvoltare a unei retele de aproximativ 250 de statii de incarcare amplasate in zonele intens circulate, in cartiere si in statiile de taxi, prin care municipalitatea ii sprijina pe posesorii de autoturisme prietenoase cu mediul.

,,Continuam programul nostru de a face din Brasov orasul cel mai prietenos cu mediu din Romania, un adevarat «oras verde». Am obtinut o noua finantare nerambursabila, de la AFM, in valoare de 3 milioane de lei, pentru amplasarea a inca 15 statii de incarcare a autoturismelor electrice. Avem deja 24 de statii de incarcare, 15 sunt in faza obtinerii autorizatiilor de construire si pentru alte peste 100 avem finantare de la PNRR si vom porni procedurile de achizitie. Sper sa obtinem finantare si pentru cele 80 de statii pentru care am depus solicitare la sfarsitul anului trecut, tot la AFM, iar in felul acesta sa ajungem la 250 de statii de incarcare. Brasovul este, cu siguranta, unul dintre orasele cele mai prietenoase cu autoturismele electrice. Impreuna cu transportul in comun electric, sunt pasi important in tranzitia catre un transport prietenos cu mediul. Ne dorim sa facem din Brasov capitala verde a Romaniei si sa atingem tinte ambitioase in ceea ce priveste reducerea poluarii, dar pentru a le cere brasovenilor sa treaca la un transport electric, trebuie sa le asiguram si infrastructura necesara incarcarii autovehiculelor electrice”, a precizat primarul Allen Coliban.