Guvernul Romaniei a decis alocarea sumei de 12 milioane de lei din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat pe anul 2024, pentru orasul Slanic, in urma calamitatii produse in ultimele saptamani.
Fondurile au fost alocate la solicitarea autoritatilor locale. Astfel, pentru orasul Slanic (jud. Prahova), a fost alocata suma de 12 milioane de lei pentru realizarea unor rapoarte, studii si expertize de punere in siguranta si de monitorizare a zonei afectate de alunecarile de teren produse, in data de 25 aprilie, pe Strada 23 August, precum si pentru asigurarea cazarii persoanelor evacuate din locuintele din zona de risc si pentru realizarea unor lucrari de interventie in regim de urgenta.
In Slanic, o strada s-a surpat, pur si simplu, iar in asfalt au aparut cratere uriase. Exista riscul urias ca locuintele a sute de oameni aflate in apropiere sa fie distruse, daca surparea continua. Intreaga localitate sta pe un zacamant urias de sare, unde se fac exploatari.