Veste buna pentru locuitori si turistii care vor vizita Brasovul. Autoritatile locale fac demersuri pentru amenajarea unei parcari subterane cu sute de locuri, chiar in centrul civic. Zona intens tranzitata va beneficia de peste 600 de locuri, unde autoturismele vor putea fi parcate in siguranta.
Comisia de circulatie a avizat proiectul primariei pentru construirea unei parcari subterane cu 650 de locuri in centrul civic. Dupa obtinerea avizului de mediu, executivul va prezenta consiliului local studiul de fezabilitate pentru aceasta parcare.
Parcarea subterana in centrul civic, cu 653 de locuri, va asigura brasovenilor si turistilor locuri de parcare sigure, cu timpi mult mai mici de asteptare decat in centrul vechi si totodata acces la linii de transport in comun care fac legatura cu centrul istoric. In plus, distanta dintre viitoarea parcare si centrul istoric este relativ mica (aprox. 1.800 de metri) si poate fi strabatuta si pe jos.
Conform SF-ului, parcarea multietajata subterana cu 3 niveluri va fi amenajata in zona dinspre Bulevardul Victoriei.La primul nivel subteran, din cele 202 locuri disponibile, 27 vor fi pentru persoanele cu dizabilitati, 9 pentru autoturisme cu GPL si 15 pentru motociclete.
La al doilea nivel din cele 226 de locuri, 66 vor fi amenajate cu statii de incarcare pentru autoturismele electrice.
La nivelul trei vor fi amenajate alte 226 de locuri de parcare.