Brasovul este singurul oras din Romania care a fost selectat, alaturi de alte 8 orase europene, pentru cel mai important titlu in domeniul mediului si sustenabilitatii: EU Green Capital. Competitia este organizata de Comisia Europeana.
Brasovul este in competitie cu opt orase din alte sase tari: Portugalia, Spania, Germania, Austria, Polonia si Letonia.
Cele 9 orase care au trecut de prima etapa a acestei competitii sunt: Braga (Portugalia), Brasov (Romania), Córdoba (Spania), Guimaraes (Portugalia), Heilbronn (Germania), Klagenfurt (Austria), Linz (Austria), Riga (Letonia), Rybnik (Polonia).
In urmatoarele saptamani, in prima etapa, un grup de sapte experti independenti va evalua fiecare formular de candidatura, in functie de 7 indicatori de mediu. Pe baza evaluarii tehnice a expertilor, Comisia va anunta orasele finaliste in vara anului 2024.
In a doua etapa, finalistii vor prezenta un rezumat al modului in care isi guverneaza tranzitia ecologica, in fata unui juriu international prezidat de Comisia Europeana.
Castigatorul competitiei va fi anuntat pe 24 octombrie 2024, in cadrul unei ceremonii festive la Valencia (Spania), actuala Capitala Verde Europeana.
Castigatorul titlului de Capitala Verde Europeana va primi un premiu financiar de 600.000 EUR pentru a implementa actiuni cheie in sapte domenii cu impact asupra sustenabilitatii si sa organizeze evenimente de sensibilizare cu si pentru cetateni.