Ministrul Adrian Ioan Vestea a participat la semnarea contractului de finantare pentru reabilitarea si extinderea campusului scolar al Liceului ”Mihail Kogalniceanu” din comuna Snagov, judetul Ilfov.

Investitia, in valoare de 45.834.879 de lei, va fi realizata prin Compania Nationala de Investitii, avand ca termene de realizare 6 luni pentru proiectare si 24 de luni pentru executia lucrarilor.

Proiectul are in vedere consolidarea cladirilor existente ale internatului (cu o capacitate actuala de 25 de camere), a salii multifunctionale, precum si extinderea constructiilor existente. La finalizarea lucrarilor, internatul va dispune de 50 de camere (fiecare cu baie proprie), o sala de mese, o sala de lectura si cabinete medicale modernizate.

 

Totodata, se vor realiza instalatii electrice care sa raspunda exigentelor moderne atat in ceea ce priveste confortul, cat si economia de energie. Se vor reface integral instalatiile si obiectele sanitare, precum si finisajele de la nivelul tuturor corpurilor de cladire si va fi realizat un sistem de supraveghere video pentru liceu si internat.

”Le-am solicitat atat beneficiarilor, cat si constructorilor sa urmareasca foarte atent modul de realizare a lucrarilor si respectarea termenelor fiecarei etape de executie, astfel incat sa avem lucrari de calitate, moderne si trainice, si i-am asigurat pe toti cei implicati ca voi supraveghea cu atentie implementarea acestui proiect”, a precizat ministrul Vestea.