Premierul Florin Citu a avut astazi prima reactie dupa decizia eliberarii din functie a sefului Garzii Nationale de Mediu, Ovidiu Berceanu. Acesta a fost inlocuit de Alexandru Lucian Vasile, cel care ocupa functia de comisar adjunct. La mijloc ar fi vorba despre ratiuni politice.

Despre demiterea sa, Berceanu (USRPLUS) a declarat: „Multumesc colegilor din GNM pentru ca au produs, in 6 luni cat am lucrat impreuna, cele mai bune rezultate din istoria de 20 de ani a Garzii Nationale de Mediu.Sper ca saptamana viitoare colegii din GNM sa beneficieze de ajustarea echitabila a veniturilor, lucru pentru care am luptat impreuna cu ministrul Tanczos Barna si caruia ii multumesc pentru spiritul de echipa”, a postat fost sef al Garzii de Mediu.

Astazi, premierul a facut prima declaratie despre aceasta situatie: „Toti cei care au fost numiti politic trebuie inlocuiti. Atributiile au fost delegate adjunctului domnului Berceanu. Niciodata nu am primit semnal ca adjunctul domniei sale nu e capabil sa-i preia atributiile.(…)Am vorbit cu domnul ministru al mediului ca situatia merge mai departe. Tot ce avem in programul de guvernare merge mai departe. Nu ne abatem de la planul pe care -l aveau aceste institutii”, a spus premierul.

Cine este Ovidiu Berceanu?

Inainte sa ocupe functia de conducere a Garzii Nationale de Mediu, Berceanu a fost consilier general din partea USR si este cunoscut drept activist de mediu, fiind de profesie inginer silvic.

Octavian Berceanu a fost inspector Romsilva in perioada 1999-2003 si 2004-2007, dar in cea de-a doua perioada a fost si asociat in doua companii cu domeniu de activitate- sivilcultura, taierea lemnului si servicii anexe.

Cine este Alexandru Lucian Vasile?

Cel care l-a inlocuit pe Berceanu este presedintele TNL Calarasi si fiul primarului din comuna Jegalia. De profesie tot inginer silvic a fost asociat la firma tatalui sau Coslo Zinca SRL, domeniu de activitate -silvicultura si exploatare forestiera. Tot el este si vicepresedinte la Agentia Nationala pentru Arii Naturale Protejate.