Evenimentul se desfășoară în conformitate cu măsurile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de SARS-CoV-2
Anul acesta Ziua Națională a României va fi sărbătorită în avans cu un concert extraordinar, la Târgoviște. Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, organizează un concert, susținut de Orchestra Simfonică „Muntenia”, dirijor Daniel Jinga. Luni, 29 noiembrie, începând cu ora 18:00, la Clubul Studenților din Târgoviște, vă vor încânta Nico Matei, Marlene Ionescu (Zavera) și tenorii Florin Georgescu, Vlad Miriță și Marcel Pavel. Evenimentul se desfășoară în conformitate cu măsurile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de SARS-CoV-2. Scurt istoric Pe 1 Decembrie, românii sărbătoresc Ziua Naţională şi rememorează Marea Unire din 1918. Ziua națională a României a fost între 1861-1866 ziua de 24 ianuarie, între 1869-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată drept zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991.
Update: Revenim cu o rectificare referitoare la spectacolul dedicat Zilei Naționale a României, și anunțăm că, din motive obiective, tenorul Marcel Pavel nu mai poate fi prezent la eveniment.
Alți doi baritoni se vor alătura celebrării zilei de 1 decembrie: Alexandru Constantin și Yuriy Tsiple.
Evenimentul se desfășoară în conformitate cu măsurile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de SARS-CoV-2.