Colegiul Comercial „Carol I”, din municipiul Constanta, unitate de invatamant construita inainte de cutremurul din 1977, va intra intr-un proces de reabilitare si consolidare.
Primarul Constantei a semnat saptamana trecuta, la Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, contractul de finantare pentru consolidarea si reabilitarea corpului 1 – sali de clasa, din cadrul Colegiului Comercial Carol I din Constanta.
Obiectivul principal il reprezinta consolidarea seismica a cladirii.
Cladirea corpului 1 a fost construita in anul 1975 si prezenta un grad avansat de uzura fizica, iar reabilitarea era absolut necesara. Fondurile alocate acopera investitii pentru consolidarea seismica, cresterea eficientei energetice si lucrari de reabilitare si modernizare completa.
Proiectul beneficiaza de finantare nationala, prin Programul National de Consolidare a Cladirilor cu Risc Seismic Ridicat, Subprogramul dedicat proiectarii si executiei lucrarilor pentru cladirile de interes si utilitate publica. In completarea fondurilor de la bugetul de stat, municipiul Constanta asigura finantarea pentru cheltuielile necesare implementarii acestui proiect.