Autoritatile municipale din Iasi au prezentat conceptul, traseul si primele repere tehnice si financiare ale Trenului Metropolitan Iasi.
Pe scurt, traseul Trenului Metropolitan va avea in total 60,55 kilometri, prin Municipiul Iasi si comunele partenere ( orasul Podu Iloaiei si comunele Aroneanu, Dumesti, Letcani, Miroslava, Ciurea, Tomesti, Holboca, Ungheni si Aroneanu).
Proiectul are o valoare estimata la 322 de milioane de euro.
Intr-o prima etapa trenul metropolitan va introdus de reteaua existenta, pe traseele Podu Iloaiei – Iasi – Ungheni si, respectiv, Iasi – Ciurea. Construirea de linii noi presupune extinderea caii ferate pe ruta Holboca – Aeroportul International Iasi – Aroneanu si implementarea celui de-al treilea traseu metropolitan pe traseul Podu Iloaei – Iasi – Holboca – Aeroportul International Iasi – Aroneanu.
Au fost concepute trei linii de transport: Linia 1: Podu Iloaiei – Ungheni (43,93 kilometri), Linia 2: Podu Iloaiei – Aroneanu (43,77 kilometri) si Linia 3: Nicolina – Picioru Lupului (10,80 kilometri).
Urmatoarele etape constau in achizitia de material rulant, estimarea fiind de 10 trenuri usoare pentru cele trei rute, si de delegarea serviciului de transport metropolitan pe linie ferata.
Proiectul presupune modernizarea sau construirea a circa 30 de statii, amenajarea a circa 50 de treceri de cale ferata, dar si construirea a doua pasaje auto si pietonale supraterane noi, anume Pasajul Dacia – Canta (in dreptul Depoului Dacia) si Pasajul soseaua Iasi– Tomesti.