In restaurante pe baza de CNP | foto: freepik.com

Întrebarea aflată pe buzele tuturor românilor în aceste zile este: ce măsuri de relaxare vom avea de la 1 iunie?

Deși autoritățile au refuzat inițial să avanseze propunerile, premierul Florin Cîțu a decis să le facă în cele din urmă cunoscute. Cele mai multe măsuri vizează domeniul HoReCa și sectorul turismului. Astfel, de la 1 iunie, vom scăpa de masca de protecție pe plajă și hoteluri ar putea funcționa la capacitate maximă. Totodată, o variantă ar fi și accesul în restaurante fără restricții pentru cei vaccinați. Aceștia ar putea fi verificați pe bază de CNP.

„S-ar putea să existe şi acele aplicaţii (…)deocamdată astăzi ştim foarte bine, o luăm mai simplu, că se poate verifica dacă persoana este vaccinată în aplicaţia pe care o avem cu un simplu CNP. Deci, se poate verifica foarte uşor. Ne gândim să facem lucrurile mult mai simplu. Avem timp până la 1 iunie să găsim soluţii. Întâi să vedem care va fi forma pe care o vom avea acceptată în Comitetul interministerial pentru a redeschide restaurantele”, a declarat premierul Cîţu.

Organizarea de nunți și botezuri este un alt mare impas.

În ceea ce priveste evenimentele private, autoritățile nu s-au decis încă în ce condiții vor putea participa invitații. Cei vaccinați ar putea avea liber la distracție, dar o decizie clară va fi luată zilele acestea.

„Este o propunere pe care am făcut-o pentru comitetul interministerial, va fi discutată mâine, am anunţat-o şi astăzi aici pe litoral pentru evenimentele private. Vedem după discuţiile cu INPS şi Ministerul Sănătăţii cum va arăta forma finală, dar este ceea ce eu propun”, s-a pronunțat Florin Cițu.

Întrebat de jurnaliști dacă anul acesta vom putea avea concerte și festivaluri, premierul a răspuns: „Eu cred că, atunci când vorbim de aceste evenimente mari, va trebui să ne gândim că nu se vor întâmpla de la 1 iunie, ele vor avea loc mai aproape de 1 august sau după 1 august”.

De altfel, autoritațile au împărțit măsurile de „revenire la normalitate” în două etape: de la 1 iunie și de la 1 august.

Cîțu a precizat că măsurile depinde si de evoluția situației epidemiologice, dar și de cât de mult avansează campania de vaccinare. În ceea ce privește campania de imunizare împotriva COVID-19, și președintele Iohannis a făcut noi precizări: „Am aflat de la domnul colonel dr. Gheorghiță că astăzi vom depăși 100.000 de persoane vaccinate într-o zi și vom ține ritmul și, dacă este nevoie, îl vom crește, în așa fel încât, în cel mai scurt timp, un număr mare de cetățeni români și cei rezidenți aici să poată fi vaccinați”, a declarat șeful statului.