Au inceput lucrarile pentru construirea primei parcari multietajate de tip park&ride din interiorul municipiului Brasov. Proiectul face parte din strategia Municipalitatii de reducere a traficului metropolitan si turistic in interiorul orasului.

Parcarea multietajata va fi construita in apropierea viitoarei Sali Polivalente si va avea 4 niveluri si peste 700 de locuri de parcare. Valoarea lucrarilor este de peste 85 de milioane de lei, fara TVA.

 

Aceasta investitie face parte din strategia municipalitatii de tranzitie spre o mobilitate a cetatenilor, in detrimentul mobilitatii autoturismelor. Obiectivul primariei este ca in urmatorii ani sa mai fie construite inca 3 park-ride-uri la principalele intrari in oras, dinspre Bucuresti (zona Darste-Noua), dinspre Bacau (Triaj) si dinspre Targu Mures (DN 13).

 

,, Acest tip de parcari sunt foarte importante pentru mobilitatea in orasul nostru, Brasovul fiind unul dintre cele mai vizitate orase din Romania. Prima dintre aceste parcari este park&ride-ul din Bartolomeu, din proximitatea viitoarei Sali Polivalente si a terminalului R.A.T. BV. Santierul va dura 12 luni. Ne cerem din start scuze pentru disconfortul creat, dar avem nevoie de aceasta parcare care va insuma peste 700 de locuri. Brasovul se dezvolta si venim cu solutii concrete pentru mobilitate durabila”, a declarat primarul Allen Coliban.

Parcarea va avea un regim de inaltime de 4 niveluri, din care doua subterane si doua supraterane. Suprafata viitoarei parcari este de peste 20.000 de m.p., din care 9.905,28 m.p. pe cele doua niveluri subterane si 10.112,19 m.p. pe nivelurile supraterane.

Cele peste 700 de locuri de parcare sunt impartite astfel: 697 de locuri pentru autoturisme, din care 28 pentru persoanele cu dizabilitati, 10 locuri pentru motociclete, 12 locuri pentru autocare/microbuze si 54 locuri pentru biciclete. Parcarile pentru autocare si biciclete se vor amenaja la nivelul solului.

 

Parcarea va fi dotata cu 13 statii de incarcare a autoturismelor electrice. Puterea electrica a unei statii de incarcare va fi de 11-22-55kW/400V.