Fondurile europene din PNRR sunt la dispozitia primarilor pentru a dezvolta proiecte in comunitate. O parte din finantare este destinata reabilitarii si cresterii eficientei energetice a cladirilor publice. La Constanta, primaria a obtinut fonduri pentru a moderniza Liceul Teoretic „Lucian Blaga”.

 

Saptamana trecuta, primarul Vergil Chitac a semnat contractul de finantare pentru reabilitarea Liceului Teoretic „Lucian Blaga”. Proiectul este finantat prin programul PNRR, componenta „Valul renovarii” – „Cresterea eficientei energetice a imobilului Liceul Teoretic <<Lucian Blaga>>, Constanta”. Cladirea va fi reabilitata din punct de vedere energetic si va oferi cele mai bune conditii pentru educatie.

 

Proiectul are ca obiectiv optimizarea consumurilor energetice la nivelul cladirii si alinierea acesteia la standardele si cerintele de performanta energetica europene. Investitia va genera o reducere a consumului de energie cu 59%. In cadrul proiectului, vor fi realizate urmatoarele lucrari: izolarea termica a fatadei, a planseului de deasupra subsolului si a peretilor care formeaza anvelopa cladirii. De asemenea, vor fi inlocuite instalatiile si echipamentele electrice cele sanitare si termice. Va mai fi inlocuit acoperisul de tip terasa. Vor fi modernizate sistemele de climatizare si instalatia de iluminat. Cladirea va fi dotata cu un sistem solar de producere a energiei electrice si termice. Valoarea totala a proiectului este de 20.375.340,82 lei cu TVA.