Guvernul a aprobat un act normativ care stabileste criteriile de prioritizare pentru proiectele derualte de catre Compania Nationala de Investitii.

 

”Urmarim, astfel, repartizarea creditelor de angajament alocate in anul 2025, in valoare de 3,805 miliarde de lei, tinand cont de limitele bugetare, in functie de destinatia angajamentelor legale si de subprogramele PNCIPS in care sunt incadrate obiectivele”, a precizat ministrul dezvoltarii.

 

Aceste fonduri se vor utiliza pentru:

  • 6 investitii semnificative, a caror valoare intra in competenta de aprobare a Guvernului, precum construirea Arenei Multifunctionale CS Dinamo Bucuresti, a Complexului Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara, a Salii Polivalente Iasi, a Complexului sportiv Stadion Municipal 1 Mai, a unui stadion cu capacitate de 30.000 locuri din municipiul Timisoara si a Pasajului de la Garlesti, Craiova;
  •  proiecte de investitii care se deruleaza in cadrul subprogramelor PNCIPS, precum reabilitarea si modernizarea unor spatii scolare la Scoala Profesionala Speciala Sfantul Stelian din municipiul Botosani, a bazinului de inot olimpic din municipiul Braila ori a unui corp nou la Spitalul Judetean de Urgenta Alexandria;
  • 50 de investitii cu proceduri de achizitie publica finalizate pana la data intrarii in vigoare a acestui act normativ, precum parcarea supraterana de la Spitalul de Urgenta din Targoviste sau Colegiul National ”Gh. Rosca Codreanu” din Barlad;
  • 39 de obiective, din 23 de judete, incluse in Programul guvernamental construire crese ”Sfanta Ana”;
  • Complexul sportiv Oradea, Stadionul din localitatea Unirea (municipiul Bistrita), Stadionul Tineretului din municipiul Brasov, patinoarul artificial din municipiul Galati;
  • 58 de investitii in educatie, sanatate, lucrari edilitare, pentru care sunt in derulare procedurile de achizitie publica sau care se vor lansa ulterior;
  • 99 de investitii in sport, cultura si alte obiective de investitii, pentru care sunt in derulare procedurile de achizitie publica sau care se vor lansa ulterior.