Ministrul Adrian-Ioan Vestea a participat la intalnirea Comitetului Director al Asociatiei Municipiilor din Romania. Acesta a discutat alaturi de alesii locali problemele cu care se confrunta autoritatile municipale in implementarea legislatiei existente si in derularea unor proiecte si au fost prezentate oportunitatile de finantare a proiectelor de dezvoltare locala.
Astfel, prin Programul National de Investitii ”Anghel Saligny”, au fost aprobate spre finantare 343 de obiective de investitii ale caror beneficiari sunt municipii si sectoare, cu o valoare totala de 3,72 miliarde lei. Dintre acestea, 287 de obiective sunt din domeniile drumuri si poduri (cu o alocare totala de 3,19 miliarde de lei), iar 56 de obiective sunt din domeniile alimentare cu apa si canalizare (in valoare totala de 528 de milioane de lei).
De asemenea, prin Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL), 662 de obiective, in valoare totala de 2,32 de miliarde de lei, au beneficiari din municipii si sectoare, iar prin Programul National de Constructii de Interes Public sau Social (PNCIPS), in acest moment, dintr-un total de 1.183 de investitii contractate si aflate in derulare, cu o valoare de peste 15,34 de miliarde de lei, aproximativ 240 de investitii sunt realizate in municipiile din Romania (cu o valoare de 7,24 miliarde de lei); practic, 20% dintre investitiile finantate prin acest program sunt derulate la nivelul municipiilor, valoarea acestora reprezentand 47% din valoarea totala a contractelor aflate in implementare.
”Voi avea intotdeauna usa deschisa la minister si disponibilitatea de a discuta cu orice reprezentant al autoritatilor publice locale, pentru ca numai prin comunicare, deschidere si colaborare putem avea un rezultat unitar, de succes si de lunga durata. In calitate de factori decizionali, trebuie sa ne preocupam de infrastructura de orice fel, astfel incat sa lasam mostenire copiilor si nepotilor nostri o tara in care sa poata trai frumos, curat si decent!”, a mentionat ministrul Vestea.