Autoritatile din judetul Arges s-au organizat astfel incat bucuria sarbatorilor de iarna sa ajunga si la cei mai putin norocosi. De Craciun, au fost impartite portii de mancare la Adapostul de noapte din Pitesti, dar si familiillor cu venituri foarte mici si probleme.
In acest an, Consiliul Judetean Arges, impreuna cu Primaria Pitesti si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, cu sprijinul Asociatiei Sf. Spiridon si Irina au oferit o masa calda pentru persoanele defavorizate din Pitesti.
In cadrul acestei actiuni, au fost impartite 100 de portii de mancare, din dorinta ca si cei care sunt mai putin norocosi sa simta bucuria Sfintei Sarbatori a Nasterii Domnului.
25 de portii au fost oferite persoanelor din Adapostul de noapte al municipiul Pitesti, iar restul au fost distribuite de catre voluntarii Asociatiei, direct familiilor nevoiase.