Autoritatile din Oradea au reusit sa mai bifeze inca 10 proiecte ce vor beneficia de finantare prin Programul National de Redresare si Rezilienta (PNRR). 63 de milioane de lei vor ajunge la Oradea pentru proiecte de infrastructura, reabilitarea, modernizarea si cresterea eficientei energetice a mai multor cladiri din cadrul retelei educationale.

 

Cele 10 contracte semnate de primarul din Oradea si ministrul Dezvoltarii vizeaza:

-Modernizarea flotei de tramvaie la nivelul Municipiului Oradea – etapa 2 – 20.544.051,59 lei;

-Cresterea eficientei energetice a Liceului Sanitar „Vasile Voiculescu” – 7.043.909,15 lei;

-Cresterea eficientei energetice a Scolii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir”- 4.502.468,79 lei;

-Cresterea eficientei energetice a Scolii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir”- 4.231.828,59 lei;

-Cresterea eficientei energetice a Liceului de Arte-13.824.442,03 lei;

-Cresterea eficientei energetice a Colegiului National „Mihai Eminescu” – 1.238.969,75 lei;

-Cresterea eficientei energetice a Scolii Gimnaziale „Ion Bogdan” si a Gradinitei nr. 14 – 2.252.406,00 lei;

-Cresterea eficientei energetice a Gradinitei nr. 14 – 1.748.616,88 lei;

-Cresterea eficientei energetice a Scolii Gimnaziale „Ioan Slavici”- 995.862,21 lei;

-Cresterea eficientei energetice a Gradinitei cu Program Prelungit nr. 46 – 6.566.832,57 lei.

 

“Lucrarile care vizeaza unitatile de invatamant vor consta in cresterea eficientei energetice, reabilitarea termica a fatadelor, acoperisului si subsolului, inlocuirea tamplariei, instalatii termice si electrice eficiente din punct de vedere energetic, precum si gestionarea inteligenta a energiei. Prin proiectul „Modernizarea flotei de tramvaie la nivelul Municipiului Oradea – etapa 2” se vor achizitiona doua tramvaie noi care vor corespunde normelor europene cu privire la zgomot si vor asigura confortul calatorilor. Acestea vor avea podea coborata 100% si vor recupera energie la franare. Actionarea se va realiza prin invertoare si motoare electrice asincrone, prevazute cu sistem antipatinare”, a transmis Primaria Oradea, printr-un comunicat.