Primaria Falticeni va fi prima institutie publica din Romania, reabilitata cu bani din PNRR. Ministerul Dezvoltarii a anuntat ca a autorizat prima solicitare de plata, in valoare de 79.100 de lei, pentru un proiect finantat in cadrul Componentei 5 – Valul renovarii din PNRR.

Proiectul vizeaza reabilitarea si eficientizarea termica a cladirii Primariei din municipiul Falticeni, jud. Suceava, iar contractul de finantare a facut parte dintre primele 7 contracte din Romania, finantate din Planul National de Redresare si Rezilienta, incheiate intre autoritati publice locale si Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei pentru renovarea integrata a cladirilor.

”Felicit autoritatile din Falticeni pentru promptitudinea, implicarea si profesionalismul de care au dat dovada. Iata ca primaria din acest municipiu este prima cladire care intra in procesul de renovare, cu finantare din PNRR, si sper ca si celelalte institutii care au deja contractele semnate sa se apuce de treaba cat mai repede!”, a declarat Cseke Attila.

Va reamintim ca prin Componenta C5, Romania beneficiaza de fonduri pentru eficientizarea energetica, asigurarea sigurantei seismice si la incendiu a 4.333 blocuri de locuinte si cladiri publice. Ministerul asigura si o supracontractare cu 30% a acestor fonduri, in vederea accesarii integrale de catre Romania a finantarii europene.