Primaria Brasov a reactionat dupa o decizie a Ministerului Agriculturii de a eliminat din documentatia programului ,,Cornul si laptele” prevederile legate de produse bio sau cu certificare eco. Reactia autoritatilor din Brasov vine dupa ce anul trecut prevederile au fost introduse in urma demersurilor Primariei Brasov si a WWF Romania.

“De asemenea, administratiile locale nu pot suplimenta sumele alocate. Rezultatul: scaderea calitatii produselor oferite copiilor si elevilor si ratarea obiectivului principal al programului – deprinderea unei alimentatii sanatoase”, a transmis Primaria Brasov.

Principalul repros pe care viceprimarul Flavia Boghiu, cea care gestioneaza programul din partea primariei, il face Ministerului Agriculturii este ca, desi in 2022 a preluat modelul implementat de Primaria Brasov, model premiat si recunoscut ca exemplu de buna practica, dupa un an a renuntat la imbunatatirile aduse. Daca anul trecut se acordau punctaje suplimentare celor care furnizau produse bio, cu certificare eco sau producatorilor locali, astfel incat sa fie pus in practica lantul scurt de furnizare, cu cat mai putini intermediari, anul acesta, ministerul a revenit la vechiul model de achizitie.

In plus, administratiilor locale le este interzisa suplimentarea din bugetul local a sumelor alocate programului, care ar fi asigurat o calitate superioara produselor care ajung la copii si elevi. Sumele alocate de Ministerul Agriculturii acestui program sunt de 70 de bani pentru un fruct; 1,11 lei pentru portia de lapte de consum si produse lactate si 65 de bani pentru produsul de panificatie (corn, pachet de biscuiti), care ar trebui sa acopere intreaga cheltuiala de productie, ambalare, transport si distributie.

,, In momentul de fata avem voie sa achizitionam produse de panificatie – adica acel corn sau acei biscuiti – cu 65 de bani pe produs. Asta inseamna productie, impachetare, transport si distributie. Ei bine, daca ne uitam in orice magazin si ne gandim care este calitatea pe care o poti oferi de cei 65 de bani, intelegem de ce multi parinti critica de cele mai multe ori acele cornuri pe care copiii le primesc. Ne dorim sa putem sa oferim produse mai bune, dar pentru asta trebuie sa ni se dea voie, sa fim lasati sa suplimentam valoarea achizitiei. Adica Primariei sa i se deconteze doar suma aceasta, de 65 de bani, iar de la bugetul local, din banii cetatenilor municipiului Brasov, daca acestia isi doresc, sa putem da produse mai bune copiilor din scolile brasovene”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.