Cu ajutorul fondurilor europene, autoritatile municipale din Ploiesti vor ridica primul centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilitati din oras. Primaria Municipiului Ploiesti a obtinut o finantare europeana PNRR pentru proiectul „Infiintarea centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilitati”.

Proiectul consta in imbunatatirea calitatii vietii persoanelor adulte cu dizabilitati, prin construirea, dotarea si asigurarea functionarii unui serviciu comunitar de tip centru de zi. Beneficiarii serviciilor vor fi persoane adulte cu dizabilitati, fara restrictie de varsta sau tip/grad de handicap, din municipiul Ploiesti, precum si persoane adulte cu dizabilitati din centrele rezidentiale, locuinte protejate sau reteaua de asistenti personali/asistenti personali profesionisti.

Investitia, in valoare totala de 3.977.377,46 lei, finantata integral din PNRR, va fi realizata de catre Administratia Serviciilor Sociale Comunitare, cu sprijinul Municipiului Ploiesti. Durata proiectului va fi de maxim 26 de luni (02.11.2023 – 31.12.2025).