Atmosfera de sarbatoare s-a instalat deja la Sibiu. Autoritatile locale au decis sa deschida devreme Targul de Craciun pentru a le oferi mai mult timp vizitatorilor sa se bucure de eveniment si pentru a evita aglomeratia din ultimele zile.

Targul de Craciun de la Sibiu se desfasoara anul acesta in perioada 11 noiembrie 2022– 2 ianuarie 2023, in centrul orasului imbracat de sarbatoare. Evenimentul este organizat de Asociatia Events for Tourism, iar bradul si iluminatul de sarbatori asigurate de Primaria Sibiu creeaza o atmosfera unica pentru a celebra cea mai importanta sarbatoare din an.

La editia din acest an participa 110 expozanti, ce provin din 20 de judete ale tarii, care propun o gama variata de produse precum decoratiuni de Craciun si bijuterii din portelan, cani pictate manual, coronite, ghirlande, globuri, obiecte specifice Craciunului, sculptate manual si aduse din Betleem, precum si diverse specialitati gastronomice: de la mezeluri locale, la bunatati maghiare si burgeri din carne de vita sau chiar vegetali.

In Piata Mare au fost amenajate un patinoarul in aer liber, un parc de distractii pentru copii, trenuletul turistic, roata panoramica, locuri speciale pentru a imortaliza momentele frumoase si Atelierul lui Mos Craciun.

Atmosfera de sarbatoare va fi completata de proiectii pe cladirile din Piata Mare si de artistii care vor urca pe scena amenajata in cadrul Targului: Neppendorfer Blaskapelle, Heartbeats, Florin&Patricia Thomits, Ceata Mosilor si Gheorghe Berghean. De asemenea, publicul este invitat si la Christmas Karaoke cu Moldo – Adi Moldovan.
Programul cultural din cadrul proiectului Sibiu Christmas World 2022 este cofinantat de Primaria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturala 2022.