Vesti bune pentru elevii Colegiului Economic din Sibiu. Unitatea de invatamant, aflata in proces de reabilitare, va fi gata pana inceputul acestui an scolar. Clopotelul va suna pentru elevi intr-un spatiu modern, complet mobilat si utilat, la standarde europene. Lucrarile aveau ca termen de finalizare luna octombrie, dar au fost accelerate tocmai pentru a-i primi pe elevi in casa noua, la debutul anului scolar.

„Un spatiu neutilizat al Colegiului va oferi in urma acestor lucrari sali de clasa suplimentare atat elevilor acestei unitati de invatamant, cat si unor clase de la Colegiul Pedagogic Andrei Saguna din apropiere. Cu toate ca termenul contractual este mijlocul lui octombrie, constructorul s-a angajat sa incheie modernizarea salilor de clasa si a coridoarelor pana la inceputul lui septembrie, pentru ca elevii sa poata incepe anul bucurandu-se si de acest spatiu nou amenajat”, a transmis Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Investitia va avea ca rezultat 13 sali noi de clasa, o cancelarie pentru profesori, camera IT si pentru servere, grupuri sanitare si diverse spatii pentru depozitare.
Elevii vor putea intra in noile sali in 5 septembrie, cand incepe noul an scolar.