Unitatile administrativ-teritoriale vor putea continua procesul de reabilitare si eficientizare energetica a blocurilor de locuinte, dupa ce Guvernul a suplimentat fondurile, la solicitarea Ministerului Dezvoltarii. In sedinta de Guvern de miercuri a fost aprobata alocarea sumei de 30 de milioane de lei pentru eficientizarea energetica a blocurilor
“In cardul programului initiat in 2019 au fost reabilitate energetic 133 blocuri de locuinte. Conform deciziei de astazi a Guvernului, programul poate continua cu o finantare suplimentara in valoare de 30 de milioane de lei, din care vor putea fi terminate lucrarile de eficientizare energetica pentru alte 189 de blocuri de locuinte care au fost incluse deja in program, dar a caror reabilitare nu a fost finalizata”, a transmis Ministrul Dezvoltarii Cseke Attila.
Potrivit comunicatului transmis de minister, la continuarea programului se pastreaza cotele de cofinantare de la bugetul de stat conform legislatiei in vigoare la data includerii in program, respectiv 50% si 60%.
Pe langa acest program, prin Planul National de Redresare si Rezilienta, Ministerul Dezvoltarii finanteaza reabilitarea energetica, seismica si din punct de vedere al sigurantei la incendiu pentru alte 4.333 blocuri de locuinte si cladiri publice.