Autoritățile din Pitești reiau tradiția petrecerii din Noaptea dintre Ani. Pentru că nu toată lumea petrece în stațiuni turistice, pentru cei care aleg să rămână acasă, primăria din Pitești a pregătit un spectacol incendiar și un foc de artificii la miezul nopții.
Relaxarea restricțiilor pentru perioada Sărbătorilor a făcut posibilă organizarea, de către municipalitate, a unui eveniment pe care mulți piteșteni l-au așteptat cu nerăbdare: spectacolul de Revelion, în centrul orașului. Pe scena ce va fi amplasată în Piața Primăriei vor concerta, în noaptea dintre ani, două nume îndrăgite ale muzicii românești: trupa „Matteo”, cu un recital live de 50 de minute, urmată de solista Mira, însoțită de instrumentiștii săi, ce va electriza atmosfera pentru încă o jumătate de oră. În deschiderea spectacolului, la invitația municipalității, vor cânta artiști talentați din Pitești: Maria Jugănaru, finalista Superstar Romania, și formația „Andrei&Adrian Tase” (tânărul compozitor Andrei Tase, în duo alături de tatăl său, doctorul Adrian Tase).
Noaptea dintre ani va fi sărbătorită, în Piața Primăriei, începând cu ora 23:00, cu muzică și bună dispoziție, iar momentul trecerii în noul an, întâmpinat cu încredere și speranță de mai bine, va fi marcat, așa cum era obiceiul, printr-un foc de artificii spectaculos.
Accesul este liber pentru orice doritor, cu respectarea măsurilor de prevenție impuse de contextul pandemic: distanțare fizică și purtarea corectă a măștii de protecție.