Saptamana aceasta a fost publicata in Monitorul Oficial Legea nr.282/10.10.2022 prin care cabinetele de medicina de familie pot deschide cel mult doua puncte secundare de lucru, daca solicitantul asigura un program fractionat de minimum 10 ore pe saptamana in norma lui de baza sau peste norma lui de baza. Practic, prin aceasta modificare in legislatie, punctele de lucru pot fi deschise in mediul rural in aceeasi unitate administrativ-teritoriala sau in alte unitati, unde exista deficit de medici stabilit de catre o comisie organizata la nivelul DSP. Un medic de familie poate fi titularul unui singur cabinet.
In judetul Dambovita, mai multe comune se confrunta cu deficit de medici de familie, iar oamenii care au nevoie de retete sau ingrijiri parcurg zeci de kilometri pana la primul cabinet, altii s-au trezit ca odata cu pensionarea medicilor varstnici, nu mai au medic de familie.
La Aninoasa, primarul a tras un semnal de alarma in privinta acestei situatii si in trecut. Vladut Niculae spera ca, prin aceasta schimbare legislativa, atat comuna Aninoasa, cat si altele din judet, sa rezolve problema medicilor de familie.
“Una dintre marile provocari prin care trece comunitatea noastra, lipsa unui medic de familie in satul Aninoasa, a dat prilejul multora sa incerce decontarea situatiei, prin cresterea popularitatii personale. Din aceste directii s-a vorbit mult, dar s-a actionat putin si gresit. Intre timp, alaturi de colegii mei si cu sprijinul reprezentantilor Consiliului Judetean Dambovita, dar si colegilor senatori si deputati, am reusit, prin colaborare si solicitari insistente sa contribuim la modificarea legii care impiedica un medic de familie sa vina intr-o localitate cu un punct de lucru. Au fost facute demersuri, fara niciun fel de rezerva, catre Colegiul Medicilor, Directia de Sanatate Publica, Casa de Asigurari de Sanatate, Consiliul Judetean, Avocatul Poporului si Institutia Prefectului. Nu este o victorie sub nicio forma, ci un pas catre normalitate, prin respectarea dreptului fundamental al omului la sanatate. Sper ca, pe acest fond legislativ, ne va fi mai usor sa convingem cel putin un medic de familie sa vina in Comuna Aninoasa! Pentru asta, va asiguram de toata implicarea si disponibilitatea”, a transmis edilul-sef din Aninoasa.