Casute unicat, roata gigant, decoratiuni luminoase, produse traditionale, cadouri handmade, spectacole si ateliere interactive sunt cateva dintre atractiile pregatite de Primaria Craiova pentru perioada Targului de Paste. Targul este gazduit de Parcul Nicolae Romanescu si se va deschide vineri, 19 aprilie.
Timp de trei saptamani, vizitatorii si localnicii vor pasi in taramul de basm din povestea „Alba ca Zapada si cei sapte pitici”, tema editiei de anul acesta
Deja sunt pregatite sa-si primeasca oaspetii casutele piticilor din jurul foisorului de la Casa Bibescu, casa din padure a printesei, palatul vrajitoarei.
O noutate pentru acest an este scena religioasa a Invierii Domnului, creata in colaborare cu Mitropolia Olteniei si care va introduce vizitatorii in atmosfera binecuvantata a sarbatorii.
Cei care vor alege sa petreaca o zi in Targul de Paste vor avea la dispozitie o varietate de ateliere interactive, expozitii si spectacole, vor putea participa la diferite concursuri (de sah, Easter Egg Hunt) sau vor asista la activitatile artistilor ambulanti ce vor poposi in Tabara Cavalerilor, amplasata langa Castelul Fermecat, in perioada 1-8 mai.
Roata gigant, roller coaster, Zoo, barcutele si carturile electrice completeaza peisajul.
Casutele cu bunatati culinare, sucuri si produse handmade de la foisor si din zona locurilor de joaca vor fi deschise zilnic, intre orele 11.00 – 20.00.