O noua editie a Festivalului de gastronomie urbana – „VINO” va avea loc la final de saptamana in Sibiu. Pe langa traditionala latura de street food publicul va avea parte de patru zile de muzica hip hop & pop, zeci de food truck-uri, activitati pentru copii.
In perioada 9-12 mai, pe scena amenajata in Parcul Tineretului vor urca nu mai putin de 15 trupe, artisti si DJ cunoscuti din Romania. Joi, 9 mai, ii veti putea asculta pe Grasu XXL, Ufe si Iorga, vineri, 10 mai, este randul lui Faust, K-lu si Sauce, iar sambata, 11 mai, avem parte de show-uri cu Argatu, FC DNB, Dex si Bully. Duminica, 12 mai, in ultima zi de festival, vor performa Connect-R, Bitza, Brugner & Enasescu.
„Latura gastronomica a festivalului va fi asigurata de 17 food truck-uri, unele aflate in pentru prima data in Sibiu. Astfel, publicul va putea alege dintr-o gama variata de preparate culinare.Copiii vor avea si ei parte de multe atractii in cadrul festivalului. Zona dedicata celor mici ii asteapta pe acestia cu ateliere de creatie, tobogane si multe jocuri interactive”, a transmis Primaria Municipiului Sibiu.
Pretul unui bilet este de 30 de lei/zi, iar pretul unui abonament pentru toate cele patru zile este de 80 de lei.
„VINO – Music & Street Food Festival” este un eveniment organizat de Asociatia Grey Projects si Asociatia Sibiul de Odinioara si cofinantat de Primaria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturala 2024.