Sibienii au la dispozitie un spatiu modern, dotat si amenajat la standarde europene, pentru practicarea sportului. Baza Sportiva Obor este o investitie in valoare de 12,7 milioane de lei, realizata de Primaria Sibiu.

Baza Sportiva Obor pune la dispozitie: un teren de fotbal cu gazon natural, omologat pentru meciuri de Liga a IV-a, dotat cu gradene de 500 de locuri, un sistem de irigatie si unul de drenaj; un teren multisport pentru baschet si volei; un teren multisport pentru minifotbal si handbal; 2 terenuri pentru tenis de camp si 2 mese pentru tenis de masa.

“Prin constructia acestei noi baze sportive impreuna cu skate park-ul dat in folosinta in 2019 am transformat o zona neutilizata a orasului intr-un punct de interes pentru comunitate. De cativa ani deja Primaria Sibiu investeste sume importante in infrastructura sportiva”, a precizat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

 

Utilizarea terenurilor de sport este gratuita, fiind necesara o rezervare pe https://bazesportive.sibiu.ro/obor.