Autoritatile locale din Nucet, in colaborare cu CJ Dambovita organizeaza anul acesta un spectacol cu ocazia sarbatorii “Izvorul Tamaduirii”. Ziua va incepe cu o procesiune la “Fantana de Leac” din incinta Manastirii Nucet, iar dupa slujba, localnicii vor avea parte de un concert folcloric. Invitat special este Ionut Dolanescu.
In fiecare an, la Manastirea Nucet are loc un eveniment de traditie la care numerosi credinciosi se aduna, cu prilejul sarbatorii crestine „Izvorul Tamaduirii”, hramul manastirii. De ziua comunei Nucet, la sarbatoarea inchinata Maicii Domnului, sute de oameni merg atat pentru slujba, cat si pentru procesiunea pana la „Fantana de Leac”, unde anual are loc sfintirea apei sau Aghiasma mica.
“Dupa savarsirea Sfintei Liturghii, Consiliul Judetean Dambovita, prin Centrul Judetean de Cultura Dambovita, in parteneriat cu Primaria comunei Nucet, ofera celor prezenti un spectacol extraordinar, dedicat zilei comunei, care va incepe la ora 12:30. Pe data de 29 aprilie, nume mari ale folclorului romanesc vor crea o atmosfera de neuitat: Ionut Dolanescu, Floarea Calota, Gabriel Dumitru, precum si solistii Orchestrei Populare „Chindia” – Simona Dinescu, Florentina Miinea Ileana Pavelescu, Loredana Dobrescu si Yuriy Tsiple. Alaturi de acestia vor sustine momente artistice si ansamblurile: „Ilios”, „Horo”, „Cununa Branestiului” si „Cununa Nucetului”. Artistii vor fi acompaniati de Orchestra Populara „Chindia”, dirijor Ionut Dumitrescu”, a transmis Centrul de Cultura Dambovita.