Incep sa vina banii europeni la primariile si consiliile judetene din tara. Dupa prima etapa din Valul Renovarii, acum primele 6 contracte finantate prin Componenta 10 – Fondul local din Planul National de Redresare si Rezilienta au fost semnate deja de reprezentantii unitatilor administrative-teritoriale si Ministerul Dezvoltarii. Contractele vizeaza amenajarea teritoriului si planificarea urbana, iar valoarea totala a acestora este de 7.190.710,96 lei.
”Romania este in grafic cu indeplinirea tintelor, jaloanelor si reformelor din PNRR. Continua contractarile si avem astazi confirmarea ca exista interes si ca se fac toate eforturile pentru ca ceea ce Romania si-a propus prin Planul National de Redresare si Rezilienta sa se concretizeze in beneficiul cetatenilor. Aceste proiecte care vizeaza elaborarea/actualizarea documentelor de amenajare a teritoriului si de planificare urbana in formatul adaptat pentru Sistemul Informational Geografic sunt contractate la o luna de la deschiderea platformei de depunere a proiectelor”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciuca.
Cinci primarii si Consiliul Judetean Bihor au obtinut primele contracte pentru:
-elaborarea Planului Urbanistic General (PUG) in format digital al comunei Deleni (jud. Iasi) – 527.221,10 lei;
-elaborarea in format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului si de planificare urbana in comuna Lupeni (jud. Harghita) – 635.594,41 lei;
-actualizarea si transpunerea in format GIS al PUG-ului comunei Calinesti (jud. Teleorman) – 527.221,17 lei;
-elaborarea Planului de Mobilitate Urbana Durabila (PMUD) la nivelul localitatii Tismana (jud. Gorj) – 2.676.339,86 lei;
-actualizarea documentatiei de urbanism – Plan Urbanistic General al municipiului Galati – 3.790.134,41 lei;
-actualizarea Planului de Amenajare a Teritoriului Judetean Bihor – 1.388.349,08 lei.
In aceasta prima runda, au fost depuse 3.261 de cereri, in valoare de 1.620.180.538 de euro, insumand aproape 60% din fondurile alocate Componentei 10, iar bugetul disponibil ramas pana la finalizarea apelului este de 1.109.819.462 de euro.