Oameni pe stradă în București. FOTO: Agerpres

Premierul Florin Cîțu a declarat, marți, că se menține calendarul cu noi măsuri de relaxare de la 1 iunie, 1 iulie, 1 august, având în vedere rezultatele campaniei de vaccinare.

Vestile bune continua pentru toti locuitorii Romaniei; premierul Florin Citu a asigurat, astazi, in cadrul unei conferinta de presa ca masurile de relaxare se vor mentine si vor fi puse in aplicare etapizat.

„De la 1 iunie facem relaxări. Am prezentat un calendar al relaxărilor pentru 1 iunie, 1 iulie, 1 august. Ne ținem de el. În ședința de joi sau vineri vom avea măsuri pentru 1 iunie. Dacă este nevoie să ajustăm și pentru celelalte perioade vom ajusta acum. Am discutat și cu cei afectați direct, vom îmbunătăți unele măsuri.

Obiectivul campaniei de vaccinare e acela de a elimina pandemia, avem cifre foarte bune privind rata de pozitivare.

Accelerarea campaniei de vaccinare din ultima perioadă a avut rezultate, valul 3 a dispărut.

Nu avem niciun  motiv să nu mergem cu măsurile de relaxare mai departe”, a declarat Florin Cîțu.

Premierul: Nu cred că vom mai avea perioade ca până acum

Întrebat dimineață la un post de radio ce se va întâmpla dacă în septembrie va crește iar numărul de infectări, premierul a răspuns: „La orice e un risc, dar eu cred că am învățat cum să reacționăm mult mai rapid. Vreau să avem o procedură clară, ca dacă se întâmplă ceva să putem reveni rapid la spitalele Covid. Anul trecut nu aveam vaccin.

Suntem pregătiți pentru orice scenariu, dar nu cred că vom mai avea perioade ca până acum, ce am văzut până acum nu va mai fi.

Acum e prima dată când avem o scădere a bolnavilor la ATI, cred că vaccinarea a funcționat”.