Autoritățile locale din comuna dâmbovițeană Gura Ocniței au pregătit un program special pentru a sărbători 1 Decembrie-Ziua Națională a României.

Pentru că suntem încă în stare de alertă, festivitățile au loc în conformitate cu măsurile impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei.

Astfel, pe 1 decembrie:

  • la ora 9, localnicii sunt așteptați la monumentul din satul Ochiuri,
  • după care la ora 10:00 la monumentul de pe Drumul Național din satul Adânca.
  • La 10:30 -în satul Săcuieni,
  • după care la 11:30, festivitățile se vor încheia la biserica din Gura Ocniței.

Vă reamintim că, potrivit Comitetului pentru Situații de Urgență, este permisă organizarea de ceremonii oficiale cu cel mult 200 de persoane în reşedinţele de judeţ. Participarea este permisa doar pentru cei vaccinaţi sau cei care au trecut prin boală. La festivitățile locale se permite participarea a maximum 150 de persoane.